încântător

Forms

încântător m or n (feminine singular încântătoare, masculine plural încântători, feminine/neuter plural încântătoare)^[1]

Etymology

It is formed from Romanian încânta (“to enchant”) + -ător.^[2][3][1] MDA2 and Tiktin derive it from the verb as well.^[4][5] încânta is formed on cânta after French enchanter, according to DEX;^[2][4] MDA2 takes it from Latin incantō instead.^[2][4]

Earliest recorded meaning

Tiktin's first record is in Costache Negruzzi, 1836, meaning “enchanting”.^[5] MDA2 gives Grigore Alexandrescu's collection of 1863.^[4]

Semantic evolution

The adjective has kept the sense of the verb's main modern meaning, “delighting, charming”, not its older magic sense of spells.^[4][2] Barcianu's dictionary of 1886 renders it with German entzückend, bezaubernd.^[6] Scriban notes its use as an adverb: a cânta încântător “to sing delightfully”.^[7]

Timeline

• 1836 – first record, in Costache Negruzzi.^[5]
• 1863 – in Grigore Alexandrescu's poems.^[4]
• 1886 – in Barcianu's dictionary.^[6]

Meanings

Adjective

1. delightful, charming, fermecător: that fills one with pleasure.^[2][8]
2. fascinating; fully satisfying.^[4]

Related words

• încânta
• încântare
• cânta

References

1. ^ a b c Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 538
3. ^ Marcu, Florin; Maneca, Constant (1986), Dicționar de neologisme, 3rd ed., București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. s.v. încântător
4. ^ a b c d e f g Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 1205
5. ^ a b c Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. încântător
6. ^ a b Barcianu, Sava Popovici (1886), Dicționar român-germân și germân-român, revised by D. P. Barcianu, part I: român-germân, Sibiu: Institut tipografic, p. 302
7. ^ Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 682
8. ^ Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. încântător