ins

Forms

ins m (plural inși)^[1] The old form is îns, plural înși: „Doisprădzeace înși suntem frați” “we are twelve brothers” (Genesis 42:13).^[2]

Etymology

It is inherited from Vulgar Latin *ipsus, the popular form of ipse (“himself, the very one”).^[3][4][5][1] Ciorănescu treats it as a use of the old pronoun îns “self”, which was pronounced with /ɨ/ until the middle of the 19th century; he explains the modern /i/ by its use in phrases.^[6][1] Scriban also derives it from the pronoun.^[7]

The pronoun has a nasal before /s/, which DER and DA explain by a Latin form with ⟨n⟩ written ⟨inpsuius⟩, perhaps from phrases such as in ipsō.^[6][8] The pronoun survives in all four branches: Aromanian nis, Megleno-Romanian ons and Istro-Romanian ăns.^[6] Its Romance cognates include Italian esso and Occitan eis.^[6][9]

Earliest recorded meaning

Tiktin's first record is the Palia de la Orăștie (1581–1582), with the plural înși after a numeral: “we are twelve brothers”.^[2] A manuscript of 1692 has „Ne dusăm să săcerăm 7 înși” “seven of us went to reap”.^[2]

Semantic evolution

The noun names one person among many: in old texts it mostly follows a numeral, and tot insul means “every single person”.^[2][3] Dosoftei writes de 4 înși “by four men”.^[2] It could sound contemptuous, as in a passage on însul left with Iliaș, a disliked logothete, and Eminescu calls a flea bietul îns “the poor fellow” in jest.^[2] The spelling and pronunciation ins replaced îns from the middle of the 19th century.^[6]

Timeline

• 1581–1582 – înși “men” in the Palia de la Orăștie, the first record.^[2]
• 1673 – inși in a Slavonic–Romanian lexicon.^[10]
• 1688 – inși in the Bucharest Bible (Judith 4:5).^[11]
• 1692 – 7 înși “seven men” in a manuscript.^[2]
• mid-19th century – ins replaces the pronunciation îns.^[6]

Meanings

Noun

1. An individual, a person;^[3][4][1] tot insul “everyone, every single person”.^[3][4][1]

Related words

• îns
• însuși
• dânsul
• Latin ipse

Usage notes

Scriban records a feminine plural, două inse “two women”.^[7] Tiktin marks the feminine as colloquial in Muntenia.^[2]

References

1. ^ a b c d e f Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e f g h i Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. ins
3. ^ a b c d DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 510
4. ^ a b c Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 1141
5. ^ Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. ins
6. ^ a b c d e f Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. îns
7. ^ a b Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 644
8. ^ Academia Română (1913–1949), Dicționarul limbii române (DA), ed. Sextil Pușcariu, tom I (A–B, C, D–De) and tom II (F–I, J–Lojniță), București: Socec / Universul / Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului; page scans at cflr-scans.solirom.ro, p. s.v. îns
9. ^ Meyer-Lübke, Wilhelm (1935), Romanisches etymologisches Wörterbuch, 3rd ed., Heidelberg: Winter, p. 4541
10. ^ Ungureanu, Mădălina; Gînsac, Ana-Maria; Moruz, Alexandru (eds.), eRomLex: The First Romanian Bilingual Dictionaries (17th century), Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, https://scriptadacoromanica.ro, p. s.v. inși
11. ^ Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a ceii vechi și a ceii noao leage, București, 1688 (ed. 1988, tricentennial edition), p. Iudith 4:5