jurământ

Forms

jurământ n (plural jurăminte)^[1]

Etymology

It is inherited from Late Latin iūrāmentum (“oath”), formed on iūrō (“to swear”).^{[2][3][4][5][1]} The Latin verb is a denominative of iūs.^[6] The noun survives in Megleno-Romanian jurămint, and Aromanian has giurãmintu.^[4][7][1] Its Romance cognates include Italian giuramento, French jurement, Catalan jurament, Spanish juramento and Portuguese juramento.^[5][8]

Ciorănescu thinks a Romanian formation more likely, from Romanian jura + -ământ, like crezământ and legământ.^[7] Wiktionary also notes that the word corresponds to that formation.^[1]

Earliest recorded meaning

MDA2's first record is Coresi's Carte de învățătură of 1581.^[2] The Bucharest Bible of 1688 has the word nearly thirty times in the singular indefinite alone.^[9]

Semantic evolution

The word names a solemn statement or promise in which God is called to witness.^[3][10] From this it came to mean an oath of duty to the state or the people, and any firm promise.^[3][10] Usual phrases are a face or a depune jurământ “to take an oath” and a-și călca jurământul “to break one's oath”.^[10][11] A false oath was a jurământ strâmb: the Lexicon de la Buda glosses it with Latin perjurium and German Meineid.^[12][11] The 17th-century Slavonic–Romanian lexicons use it to gloss Slavonic words for an oath.^[13]

Timeline

• 1581 – Coresi's Carte de învățătură, the first record.^[2]
• 1589 – jurămîntul in Coresi's psalter.^[14]
• 1649 – in Mardarie's Slavonic–Romanian lexicon.^[13]
• 1825 – jurământ strâmb “perjury” in the Lexicon de la Buda.^[12]

Meanings

Noun

1. An oath: a solemn statement or promise, often calling on God, to tell the truth about some facts.^[3][2][1]
2. A solemn pledge in a set form by which someone binds himself to do his duty, as to the state: jurământul militar.^[3][15]
3. A firm promise to do something; a vow.^[3][15]

Related words

• jura
• legământ
• Aromanian giurãmintu
• Latin iūrō

Usage notes

The plural is jurăminte; older texts also have jurământe, jurămente and jurăminți, and Scriban gives an old plural jurămînturi.^[2][10] Older Moldavian spelling had giurământ.^[2][11]

References

1. ^ a b c d e f Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e f Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 1295
3. ^ a b c d e f DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 569
4. ^ a b Pușcariu, Sextil (1905), Etymologisches Wörterbuch der rumänischen Sprache I: Lateinisches Element, Heidelberg: Carl Winter, p. 80
5. ^ a b Candrea, I.-A.; Densusianu, Ov. (1907–1914), Dicționarul etimologic al limbii române: elementele latine (A–Putea), București
6. ^ Glare, P. G. W., ed. (2012), Oxford Latin Dictionary, 2nd ed., Oxford: Oxford University Press
7. ^ a b Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. jura
8. ^ Meyer-Lübke, Wilhelm (1935), Romanisches etymologisches Wörterbuch, 3rd ed., Heidelberg: Winter, p. 4628
9. ^ Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a ceii vechi și a ceii noao leage, București, 1688 (ed. 1988, tricentennial edition), p. Genesis 26:33
10. ^ a b c d Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 721
11. ^ a b c Candrea, I.-A.; Adamescu, Gh. (1926–1931), Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, București: Cartea Românească, p. s.v. jurământ
12. ^ a b Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemțescu quare de mai mulți autori, în cursul a trideci și mai multor ani s-au lucrat (1825), Buda: Typographia Universității (the Lexicon of Buda, ed. Petru Maior et al.), p. 338
13. ^ a b Ungureanu, Mădălina; Gînsac, Ana-Maria; Moruz, Alexandru (eds.), eRomLex: The First Romanian Bilingual Dictionaries (17th century), Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, https://scriptadacoromanica.ro, p. s.v. jurămînt
14. ^ Gînsac, Ana-Maria; Ungureanu, Mădălina; Moruz, Alexandru et al., roPsalt: Re-evaluating the Sixteenth Century Romanian Psalters (aligned corpus), Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, https://scriptadacoromanica.ro, p. Ps 104:9
15. ^ a b Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. jurământ