final

Forms

final m or n (feminine singular finală, masculine plural finali, feminine/neuter plural finale)^[1] The neuter noun has two plurals, finaluri and finale; an older masculine plural finali occurs in Alecsandri.^[2][3]

Etymology

It is borrowed from French final and Latin fīnālis, as DEX, MDA2 and the DILF give it.^[4][3][5][1] Tiktin and Scriban name only the Latin word, the DA and the CADE only the French, and the DN adds Italian finale.^{[6][7][8][9][10]} For the noun “finale” in music the DLRM names finale, and Scriban the Italian word.^[11][7]

The Latin adjective is formed on fīnis (“end, boundary”) with -ālis, and first meant “of boundaries”.^[12][1]

Earliest recorded meaning

Tiktin dates the first record to about 1815.^[6] Negulici's dictionary of 1848 has it as an adjective, “that ends something”, said of a piece of music, a play or a writing.^[13]

Semantic evolution

In the 19th century it was a word of grammar and philosophy: Costinescu has the final syllable or letter, and Barcianu causă finală “final cause”.^[14][15] The DA quotes rezultatul final “the final result” from Bălcescu.^[8]

The noun took the senses “end” and “finale of a symphony or an opera”, and by 1931 the feminine finală meant the deciding contest in a sport.^[9][4] In grammar it describes clauses and conjunctions of purpose.^[4] The adverbial phrase în final “in the end” spread in the press from the 1970s.^[16]

Timeline

• c. 1815 – the first record cited by Tiktin.^[6]
• 1848 – in Negulici's dictionary of neologisms.^[13]
• 1870 – Costinescu's dictionary: the final syllable or letter.^[14]
• 1878 – rezultatul final in the edition of Bălcescu's history that MDA2 cites as its first record.^[3][8]
• 1886 – Barcianu has causă finală and literă finală.^[15]
• 1931 – the CADE records finală “final of a sporting contest”.^[9]
• 1974 – în final “in the end” in the newspaper Scînteia.^[16]

Meanings

Adjective

1. final, last: that marks the end or the last stage of a work, process or event.^[4][1]
2. (grammar) Of clauses, complements and conjunctions: expressing purpose;^[4][17] propoziție finală “final clause”.^[4][17]

Noun

1. (neuter) The end or close of an action, event or work;^[4][16] în final “in the end”.^[4][16]
2. (neuter, music) The finale of a symphony, concerto or opera.^[3][2]
3. (feminine, finală) The last, deciding stage of a sporting or other contest; a cup final.^[4][3]
4. (feminine, finală) A tailpiece, an ornament printed at the end of a book or chapter; also the final sound of a word or sentence.^[4]

Related words

• fine
• Latin fīnālis

References

1. ^ a b c d Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 2, 292
3. ^ a b c d e Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 907
4. ^ a b c d e f g h i j DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 395
5. ^ Costăchescu, Adriana; Dincă, Daniela; Dragoste, Ramona; Popescu, Mihaela; Scurtu, Gabriela (2009–2010), Dicționar de împrumuturi lexicale din limba franceză (DILF), 2 vols., Craiova: Universitaria, p. s.v. final
6. ^ a b c Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. final
7. ^ a b Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 508
8. ^ a b c Academia Română (1913–1949), Dicționarul limbii române (DA), ed. Sextil Pușcariu, tom I (A–B, C, D–De) and tom II (F–I, J–Lojniță), București: Socec / Universul / Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului; page scans at cflr-scans.solirom.ro, p. s.v. final
9. ^ a b c Candrea, I.-A.; Adamescu, Gh. (1926–1931), Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, București: Cartea Românească, p. s.v. final
10. ^ Marcu, Florin; Maneca, Constant (1986), Dicționar de neologisme, 3rd ed., București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. s.v. final
11. ^ Academia Republicii Populare Romîne (1958), Dicționarul limbii romîne moderne, București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. s.v. final
12. ^ Glare, P. G. W., ed. (2012), Oxford Latin Dictionary, 2nd ed., Oxford: Oxford University Press
13. ^ a b Negulici, I. D. (1848), Vocabular romînesc de toate vorbele streine întroduse pînă acum în limba romînească și de toate cuvintele ce s-ar mai putea introduce încă, București, p. s.v. final
14. ^ a b Costinescu, Ion (1870), Vocabularu romano-francesu, 2 vols., Bucuresci, p. 1, 439
15. ^ a b Barcianu, Sava Popovici (1886), Dicționar român-germân și germân-român, revised by D. P. Barcianu, part I: român-germân, Sibiu: Institut tipografic, p. 230
16. ^ a b c d Dimitrescu, Florica (1997), Dicționar de cuvinte recente, 2nd ed., București: Logos (with the 3rd ed., 2013, in CLRE), p. s.v. final
17. ^ a b Marcu, Florin (2000), Marele dicționar de neologisme, București: Saeculum Vizual, p. s.v. final