sânt

Forms

sânt m or n (feminine singular sântă, masculine plural sânți, feminine/neuter plural sânte)^[1]

Etymology

It is inherited from Latin sānctus (“holy”),^{[2][3][4][5][6][7]} the perfect passive participle of sanciō (“to consecrate”).^[1][8] It survives in Aromanian as sãmtu.^[5][9][1] The Romance cognates include Italian santo, French saint, Catalan sant, Spanish santo and Portuguese são.^[5]

In the general sense “holy” it was replaced by sfânt, of Slavonic origin, and survives almost only in the names of saints' days, where Latin phrases lie behind compounds: Sâmedru from Latin Sanctus Demetrius, Sântilie from Sanctus Helias, Sângiorz from Sanctus Georgius, Sâmpietru from Sanctus Petrus, Sânvăsii from Sanctus Basilius, Sânicoară from Sanctus Nicolaus and Sântămăria from Sancta Maria.^[5][4] Before the next name the final ⟨t⟩ is often lost or assimilated, giving ⟨sân-⟩, ⟨sâm-⟩ and ⟨sâ-⟩.^[4]

Earliest recorded meaning

Tiktin dates the first record to a document of 1352.^[4] Ciorănescu dates the derivative sântămărinesc, a variety of apple named after Saint Mary's day, to the 17th century.^[5] MDA2 cites it only from the Academy's dictionary of 1955.^[3]

Semantic evolution

The word lived on in the calendar of folk festivals: la sân Petru “at Saint Peter's day”, Sânta Măria mare “the Assumption”, Sânta Măria mică “the Nativity of the Virgin”.^[7][10][4] Nicolae Costin's chronicle dates an event to „lăsatul săcului de postul sân Pietrului” “the beginning of Saint Peter's fast”.^[7] As a free adjective and noun it survives in folk speech and poetry: Budai-Deleanu's and Eminescu's sânt “saint”, and in the articled form Sântul “God”.^[7][3] In the plural, sâmți was a regional name for the martyrs.^[3]

Timeline

• 1352 – the first record, in a document.^[4]
• 17th century – sântămărinesc, a variety of apple.^[5]
• 1825 – Sântu “sanctus” in the Lexicon de la Buda.^[11]
• 1955 – the Academy's dictionary of the literary language, MDA2's first record.^[3]

Meanings

Adjective

1. (popular, dated) holy, sacred.^[2][3][7]
2. (dated) Pure, innocent.^[3][12]

Noun

1. (popular) A saint; usually before a saint's name, in the names of feast days.^[2][7]
2. (popular, with the article) Sântul, God.^[3][7]

Related words

• sfânt
• sânziene
• Aromanian sãmtu

Usage notes

Sânt (in the 1953–1993 spelling sînt) was also the spelling of the verb form now written sunt “I am, they are”;^[1] Wiktionary lists that spelling as obsolete in Romania and as an alternative form in Moldova.^[1] The 1688 Bible and the 16th-century psalters use it very often.^[13][14]

References

1. ^ a b c d e f Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 983
3. ^ a b c d e f g h Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 2, 784
4. ^ a b c d e f Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. sânt
5. ^ a b c d e f Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. sânt
6. ^ Meyer-Lübke, Wilhelm (1935), Romanisches etymologisches Wörterbuch, 3rd ed., Heidelberg: Winter, p. 7569
7. ^ a b c d e f g Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. sânt
8. ^ Glare, P. G. W., ed. (2012), Oxford Latin Dictionary, 2nd ed., Oxford: Oxford University Press
9. ^ Papahagi, Tache (1963), Dicționarul dialectului aromân, general și etimologic, București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 955
10. ^ Barcianu, Sava Popovici (1886), Dicționar român-germân și germân-român, revised by D. P. Barcianu, part I: român-germân, Sibiu: Institut tipografic, p. 561
11. ^ Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemțescu quare de mai mulți autori, în cursul a trideci și mai multor ani s-au lucrat (1825), Buda: Typographia Universității (the Lexicon of Buda, ed. Petru Maior et al.), p. 608
12. ^ Bulgăr, Gheorghe; Constantinescu-Dobridor, Gheorghe (2002), Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2 vols., București: Saeculum Vizual, p. s.v. sânt
13. ^ Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a ceii vechi și a ceii noao leage, București, 1688 (ed. 1988, tricentennial edition), p. Genesis 1:21
14. ^ Gînsac, Ana-Maria; Ungureanu, Mădălina; Moruz, Alexandru et al., roPsalt: Re-evaluating the Sixteenth Century Romanian Psalters (aligned corpus), Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, https://scriptadacoromanica.ro, p. Ps 9:21