oră

Forms

oră f (plural ore)^[1] The older form oară, the same as the inherited word for “time, occasion”, was still used in the 19th century: „Mă pomeneam că mă uitam oare întregi în oglindă” “I would find myself looking in the mirror for whole hours” (Eminescu).^[2][3]

Etymology

It is a learned borrowing borrowed from Latin hōra (“hour”), with Italian ora as a model: DEX and MDN give the Latin and the Italian, and DLR and MDA2 add French heure.^[4][5][2][3] The Latin word is from Ancient Greek ὥρα (hṓra, “season, time of day, hour”), which goes back to Proto-Indo-European *yóh₁r̥ (“year, season”).^[1]

The same Latin word survives in Romanian as the inherited oară “time, occasion”, which also meant “hour” in the old language, and the present word is its learned doublet.^[6][1][7]

Earliest recorded meaning

MDA2 and DLR give as the first record an undated text that counts „doaozeci și patru de ore” “twenty-four hours” in a day.^[3][2] The word is in Negulici's dictionary of neologisms of 1848, glossed with ceas, and in Costinescu's dictionary of 1870.^[8][9]

Semantic evolution

The dictionaries define it by the older ceas, its synonym.^[4][3] Besides the unit of time it names the hour shown on a clock, the distance covered in an hour (la trei ore de București) and, more loosely, a time or a moment.^[4][3] Set phrases are cu ora “paid by the hour”, din oră în oră “every hour”, oră de oră “all the time” and de ultimă oră “brand new, latest”.^[4][3]

From the school timetable it came to mean a lesson or class, and a lua ore means to take private lessons.^[4][10] Costinescu in 1870 already gives cu ora “by the hour” and bună oară “the right moment”.^[9]

Timeline

• 1848 – oră in Negulici's dictionary of neologisms, glossed ceas.^[8]
• 1865 – Pisone glosses it with ceas and Latin hora.^[11]
• 1870 – Costinescu records cu ora “by the hour” and ora din urmă “the last hour of life”.^[9]
• 1886 – din oră în oră “from hour to hour” in Barcianu.^[12]

Meanings

Noun

1. An hour: a unit of time, the twenty-fourth part of a day, sixty minutes;^[10] pe oră “per hour”, din oră în oră “every hour”.^[4][3]
2. The time of day shown by a clock: Ce oră e?;^[10] de ultimă oră “latest, brand new”.^[4][3]
3. The distance that can be covered in an hour: satul e la două ore de mers.^[4]
4. An indefinite stretch of time, a period; a moment: la ora actuală “at present”.^[4]
5. A time fixed in advance for something; an appointment.^[4][3]
6. A lesson, a class;^[10] a lua ore “to take private lessons”.^[4][10]

Related words

• oară
• Latin hōra

Usage notes

The plural is ore; the inherited doublet oară has the plural ori and is used for “times” (de trei ori “three times”).^[4][6]

References

1. ^ a b c Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. oră
3. ^ a b c d e f g h i Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 2, 219
4. ^ a b c d e f g h i j k l DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 747
5. ^ Marcu, Florin (2000), Marele dicționar de neologisme, București: Saeculum Vizual, p. s.v. oră
6. ^ a b Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. oară
7. ^ Gabinschi, Marcu (2001), Dicționar de dublete etimologice ale limbii române, 2nd ed., Chișinău: Litera, p. 134
8. ^ a b Negulici, I. D. (1848), Vocabular romînesc de toate vorbele streine întroduse pînă acum în limba romînească și de toate cuvintele ce s-ar mai putea introduce încă, București, p. s.v. oră
9. ^ a b c Costinescu, Ion (1870), Vocabularu romano-francesu, 2 vols., Bucuresci, p. 2, 211
10. ^ a b c d e Marcu, Florin; Maneca, Constant (1986), Dicționar de neologisme, 3rd ed., București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. s.v. oră
11. ^ Pisone, Domițian (1865), Dictionariu românescu, latinescu, germanescu și francescu, lucrat după sistemul Lexiconului de Buda, București: Typografia Ioann Weiss, p. 267
12. ^ Barcianu, Sava Popovici (1886), Dicționar român-germân și germân-român, revised by D. P. Barcianu, part I: român-germân, Sibiu: Institut tipografic, p. 444