însura

Forms

însura (third-person singular present însoară, past participle însurat, third-person subjunctive însoare), 1st conjugation^[1] In the Moldovan Cyrillic alphabet the word was written ынсура.^[1]

Etymology

It is inherited from Vulgar Latin *inuxōrō (“to take a wife”), a verb made on Latin uxor (“wife”); the DEX gives it as probable, and the DA, MDA2 and Candrea–Densusianu reconstruct it too.^[2][3][4][5] They point to the attested participle uxōrātus (“married”).^[3][6] Ciorănescu, following Pușcariu and the REW, starts from uxorāri without the prefix.^[7] Tiktin explains the initial ⟨în-⟩ for ⟨u-⟩ by comparison with the dialects of southern Italy, which have forms such as Neapolitan nzurare.^[8][1] The DA notes that the verb is kept only in Romanian and southern Italy.^[3]

It survives in all four branches: Aromanian nsor, Megleno-Romanian ansor and Istro-Romanian ănsor.^[7][6][9] The Latin noun is of unknown origin.^[10][1]

Earliest recorded meaning

Tiktin dates the first record to 1551–1553, in a Gospel text at Matthew 22:25.^[8] MDA2's first record is Coresi's homily book of 1581: „Cu aceaia vrea să se însoare” “he wants to marry her”.^[4][3]

Semantic evolution

The verb is said of the man: he “takes a wife”, while a woman is married off with mărita.^[7][8] The transitive use “to marry off a son” is old: Dosoftei writes „L-au silit de l-au însurat” “they forced him to marry”.^[3] A proverb plays on the pair: „Când te însori, să te însori, iar nu să te măriți” “when you marry, take a wife, don't get married off”, a warning against a wife who rules the house.^[8] Figurative senses came later: “to unite” in Alecsandri's poetry, and the joking “to palm someone off”, as in Creangă.^[11][8][4]

The DA also records a rare, ironic use of a woman who keeps her husband.^[3] Derivatives include însurătoare “marriage”, însurățel “newly married man” and the rare dessura “to divorce”.^[7] Megleno-Romanian has prinsurari “to remarry”.^[5]

Timeline

• 1551–1553 – the first record, in a Gospel text.^[8]
• 1574 – însurându-se in a Tetraevanghel.^[3]
• 1581 – să se însoare in Coresi's homily book.^[4][3]
• 1660 – însoară glosses the Slavonic verb for marrying in a Slavonic–Romanian lexicon.^[12]
• 1688 – să se însoare in the Bucharest Bible.^[13]

Meanings

Verb

1. (reflexive, of a man) to marry, take a wife: s-a însurat cu o colegă de serviciu.^[2][4][1]
2. (transitive) to marry off a son or a man: și-a însurat fiul cel mare.^[2][8][1]
3. (figurative, reflexive) to unite, join.^[4][11]
4. (colloquial, joking, transitive) to get rid of someone, palm someone off.^[4][8]

Word family

• însurat
• însurătoare
• însurăciune
• însurățel
• dessura
• însurare

Related words

• Aromanian nsor
• Latin uxor

Usage notes

Ciorănescu, Tiktin, MDA2 and the DA also list a rare homograph însura “to resole boots or shoes”, from Vulgar Latin *insolō, made on Latin solum (“sole”).^{[14][15][4][16]} Tiktin dates it to Polizu's dictionary of 1857, and the DA quotes V. A. Urechia on carâmbii însurați “the resoled boot legs”.^[15][16]

References

1. ^ a b c d e f g Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 554
3. ^ a b c d e f g h Academia Română (1913–1949), Dicționarul limbii române (DA), ed. Sextil Pușcariu, tom I (A–B, C, D–De) and tom II (F–I, J–Lojniță), București: Socec / Universul / Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului; page scans at cflr-scans.solirom.ro, p. s.v. însura
4. ^ a b c d e f g h Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 1249
5. ^ a b Candrea, I.-A.; Densusianu, Ov. (1907–1914), Dicționarul etimologic al limbii române: elementele latine (A–Putea), București
6. ^ a b Papahagi, Tache (1963), Dicționarul dialectului aromân, general și etimologic, București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 781
7. ^ a b c d Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. însura
8. ^ a b c d e f g h Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. însura
9. ^ Pascu, Giorge (1925), Dictionnaire étymologique macédoroumain, 2 vols. (I: Les éléments latins et romans; II: Les éléments grecs, turcs, slaves, albanais, germaniques, magyars, néologismes, créations immédiates, obscurs), Iași: Cultura Națională, p. 1, 129
10. ^ de Vaan, Michiel (2008), Etymological Dictionary of Latin and the other Italic Languages, Leiden Indo-European Etymological Dictionary Series 7, Leiden; Boston: Brill
11. ^ a b Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 2, 658
12. ^ Ungureanu, Mădălina; Gînsac, Ana-Maria; Moruz, Alexandru (eds.), eRomLex: The First Romanian Bilingual Dictionaries (17th century), Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, https://scriptadacoromanica.ro, p. s.v. însoară
13. ^ Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a ceii vechi și a ceii noao leage, București, 1688 (ed. 1988, tricentennial edition), p. Matthew 19:10
14. ^ Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. însura²
15. ^ a b Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. însura²
16. ^ a b Academia Română (1913–1949), Dicționarul limbii române (DA), ed. Sextil Pușcariu, tom I (A–B, C, D–De) and tom II (F–I, J–Lojniță), București: Socec / Universul / Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului; page scans at cflr-scans.solirom.ro, p. s.v. însura²