prădăciune

Forms

prădăciune f (plural prădăciuni)^[1]

Etymology

It is formed from Romanian prăda + -ăciune, according to DEX, MDA2, the DLR and Tiktin.^[2][3][4][5] DEX compares Latin praedātiō.^[2] Pușcariu, Candrea–Densusianu and the REW took it straight from the Latin accusative, but Ciorănescu, after Rosetti, thinks a Romanian derivative more probable.^[6][7] Wiktionary prefers the Latin source.^[1] Scriban gives both views.^[8] The word is matched by Aromanian prãdãciuni.^[1]

Earliest recorded meaning

Tiktin dates the first record to 1761, with the sense “plunder, pillage”.^[5] MDA2 gives Săulescu's universal history of 1837, where Avars, Slavs and Hungarians reach „cu ale lor escursii și prădăciuni înlăuntrul Daciei” “with their raids and plunderings into Dacia”.^[3][4]

Semantic evolution

The word first meant the plundering done by armies or bands, and then a robbery or theft of any kind.^[4][2] A newspaper of 1848 reports a large robbery at one of the richest shops in town.^[4] It also came to mean exploitation or a swindle that leaves someone poor.^[9][3]

Timeline

• 1761 – the first record Tiktin gives.^[5]
• 1837 – Săulescu's universal history.^[3]
• 1848 – a robbery in a shop, in a newspaper.^[4]
• 1886 – Barcianu: Plünderung, Beraubung.^[10]
• 1929 – Șăineanu: plunder with destruction.^[11]

Meanings

Noun

1. (old and popular) Plundering, pillage; theft.^[2][12][1]
2. A swindle or exploitation that ruins someone.^[2][3]

Related words

• pradă

References

1. ^ a b c d Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 1, 860
3. ^ a b c d e Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 2, 500
4. ^ a b c d e Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. prădăciune
5. ^ a b c Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. prădăciune
6. ^ Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. pradă
7. ^ Candrea, I.-A.; Densusianu, Ov. (1907–1914), Dicționarul etimologic al limbii române: elementele latine (A–Putea), București, p. s.v. prădăciune
8. ^ Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 1, 1032
9. ^ Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 3, 532
10. ^ Barcianu, Sava Popovici (1886), Dicționar român-germân și germân-român, revised by D. P. Barcianu, part I: român-germân, Sibiu: Institut tipografic, p. 495
11. ^ Șăineanu, Lazăr (1929), Dicționar universal al limbei române, 6th ed., Craiova: Scrisul Românesc, p. 1, 502
12. ^ Breban, Vasile (1980), Dicționar al limbii române contemporane de uz curent, București: Editura Științifică și Enciclopedică, p. s.v. prădăciune