ezita

Forms

ezita (third-person singular present ezită, past participle ezitat) 1st conjugation^[1] MDA2 records the older spelling esita and a rare present ezitez beside ezit.^[2]

Etymology

It is borrowed from French hésiter, and DEX 2009 and DELR also name borrowed from Latin haesitō (“to stick fast; to be at a loss”) as a source.^[3][4][5][1] MDA2 and the DLR give the French verb and compare the Latin.^[2][6] The Latin verb is an intensive-frequentative of haereō (“to stick, be fixed; to be at a loss”).^[3][7] The French verb was refashioned around 1535, after the Latin, from an older ⟨hecyter⟩ (1406).^[8]

Earliest recorded meaning

The first record is in Negulici's vocabulary of 1848, as esitare, explained as “to be in doubt, to hang in the balance”.^[3][9]

Semantic evolution

The meaning has stayed close to the French: to be undecided, to waver before a decision, to show uncertainty in doing something.^[2][6] In the 19th century it was often built with a or de a and an infinitive: Eminescu wrote „Nu ezităm de-a cita câteva pasaje” “we do not hesitate to quote a few passages”.^[6] DELR dates the derivatives ezitație (1848, from French hésitation), ezitant (1863, from hésitant) and neezitant (1907).^[3]

Timeline

• 1848 – esitare in Negulici, with the noun ezitație.^[3][9]
• 1863 – ezitant in the newspaper Românul.^[3]
• 1907 – neezitant.^[3]

Meanings

Verb

1. (intransitive and transitive) To hesitate, to be undecided before a decision: A ezitat o clipă înainte să răspundă.^[4][2][1]
2. To waver, to show uncertainty or reluctance in carrying out an action.^[2][6]

Word family

• ezitant
• ezitare
• neezitant

Related words

• adera
• adeziune
• coerent
• inerent

References

1. ^ a b c Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 868
3. ^ a b c d e f g Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2011–), Dicționarul etimologic al limbii române (DELR), vol. I: A–B (2011), vol. II: C (2015–2018), București: Editura Academiei Române; continued online at delr.lingv.ro, p. s.v. ezita
4. ^ a b DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 376
5. ^ Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. ezita
6. ^ a b c d Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. ezita
7. ^ Graur, Alexandru (1980), Cuvinte înrudite, București: Editura Științifică și Enciclopedică, p. 52
8. ^ Rey, Alain, ed. (1992), Dictionnaire historique de la langue française, Paris: Le Robert
9. ^ a b Negulici, I. D. (1848), Vocabular romînesc de toate vorbele streine întroduse pînă acum în limba romînească și de toate cuvintele ce s-ar mai putea introduce încă, București, p. s.v. esitare