dispoziție

Forms

dispoziție f (plural dispoziții)^[1] The old variants include despoziție, despozițiune, dispozițiune, dispusăciune and the rare Transylvanian dișpoziție.^[2][3] Eminescu wrote dispozițiune: „Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui” “a mathematical point is lost in the boundlessness of its arrangement”.^[4] Negulici's dictionary of 1848 spells it in the transitional alphabet, DISПOSIЦIE.^[5]

Etymology

It is a learned borrowing with several sources: borrowed from French disposition, Latin dispositio (“arrangement”) (accusative dispositiōnem) and Italian disposizione, with German Disposition as well according to DELR.^[2][3][6] Tiktin names the Italian and the French, Wiktionary the French alone.^[7][1] The Latin noun was formed on dispōnō (“to arrange, dispose”) with the suffix -tiō; the verb is pōnō (“to put”) with the prefix dis-.^{[8][1][9][10]}

Earliest recorded meaning

The first record is in the Foletul Novei, the calendar of Prince Constantin Brâncoveanu, in 1704, in the form despoziție and the sense “arrangement, state”: „și alte despoziții ale aerului” “and other dispositions of the air”, among the earthquakes that a constellation foretells.^[2][4][7]

Semantic evolution

The first sense was the arrangement or layout of things after a plan: Heliade spoke of the arrangement of rhymes in a stanza, and later writers of the layout of rooms, baths or the axles of a locomotive.^[4] In law and administration it came to mean a binding provision of a law or regulation, and an order from a higher authority; from this sense come la dispoziție “at hand, available” and a fi la dispoziția cuiva “to be at someone's disposal”.^[6][3][7]

The psychological senses are an inclination towards something, a passing wish to do something and, most often today, a mood, good or bad.^[2][6] The opposite indispoziție “indisposition, low spirits” is recorded from 1847, from French indisposition.^[2]

Timeline

• 1704 – first record, as despoziție “arrangement, state”, in the Foletul Novei.^[2][3]
• 1847 – indispoziție “indisposition” in Heliade.^[2]
• 1848 – Negulici's dictionary of neologisms: “arrangement, situation, inclination to do something”.^[5]
• 1864 – binedispus “in a good mood”, in Bolintineanu.^[2]
• 1936 – dispozițional in Vianu.^[2]

Meanings

Noun

1. A binding provision of a law or regulation; a measure or order issued by a higher authority: la dispoziție “at hand”;^[6][3] a fi la dispoziția cuiva “to be at someone's disposal”.^[6][3]
2. The arrangement of things in a certain place, way or order; a construction after a given plan.^[6][3]
3. A mood, good or bad: Azi sunt bine dispus, am o dispoziție excelentă.; by extension, a passing wish to do something.^[6][1]
4. (in the plural) Aptitudes, natural gifts.^[6]

Related words

• dispune
• indispoziție
• predispoziție
• dispozitiv

References

1. ^ a b c d Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e f g h i Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2011–), Dicționarul etimologic al limbii române (DELR), vol. I: A–B (2011), vol. II: C (2015–2018), București: Editura Academiei Române; continued online at delr.lingv.ro, p. s.v. dispune
3. ^ a b c d e f g Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 729
4. ^ a b c Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. dispoziție
5. ^ a b Negulici, I. D. (1848), Vocabular romînesc de toate vorbele streine întroduse pînă acum în limba romînească și de toate cuvintele ce s-ar mai putea introduce încă, București
6. ^ a b c d e f g h DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 321
7. ^ a b c Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. dispoziție
8. ^ Glare, P. G. W., ed. (2012), Oxford Latin Dictionary, 2nd ed., Oxford: Oxford University Press
9. ^ Nocentini, Alberto; Parenti, Alessandro (2010), l'Etimologico: vocabolario della lingua italiana, Firenze: Le Monnier
10. ^ Graur, Alexandru (1980), Cuvinte înrudite, București: Editura Științifică și Enciclopedică, p. 91