salutare

Forms

salutare f (plural salutări)^[1]

Etymology

It is the long infinitive of saluta, formed from Romanian saluta + -re and used as a noun.^[2][3][4][1] The verb is a 19th-century loan from Latin salūtō (“to greet”) and Italian salutare;^[5][6][7] Marcu and Maneca also compare French saluer.^[5][6][7] Wiktionary notes that săruta “to kiss” is the inherited doublet of the same Latin verb.^[1]

Earliest recorded meaning

MDA2's first record is I. Golescu's Condica limbii rumânești, a manuscript dictionary of about 1832, where the word names the act of greeting.^[2][8] The verb saluta is recorded a little earlier, in Theodor Aaron's appendix to Petru Maior's history, printed at Buda in 1828.^[5]

Semantic evolution

From the act of greeting the word passed to the words or gesture that express it, and in the plural to greetings sent to someone absent: a trimite salutări cuiva “to send someone one's regards”.^[3][9][8] Used on its own it became an interjection, a familiar “hello” or “goodbye”;^[8][10][11] DLR quotes the revolutionary formula „Salutare și frăție!” “greetings and brotherhood” from a document of 1848, and Caragiale's characters say salutare as they part.^[8][10][11] Scriban explains the interjection as short for “I greet you” and calls it more familiar than te salut.^[9] Older synonyms were salutație and the regional sălutărire.^[2]

Timeline

• 1828 – the verb saluta in Theodor Aaron.^[5]
• c. 1832 – salutare in I. Golescu's manuscript dictionary.^[2][8]
• 1848 – the interjection in „Salutare și frăție!”.^[8]
• 1862 – Pontbriant glosses it French salutation, salut.^[12]

Meanings

Noun

1. The act of greeting someone or of greeting one another.^[3][2][1]
2. A word, phrase or gesture of greeting, used especially on meeting or parting; a salutation.^[3][2]
3. (in the plural) regards, greetings passed on to an absent person by letter or through someone else: Transmite-i salutări din partea mea.^[3][10]

Interjection

1. (colloquial) hello; goodbye.^[11][10][13]

Related words

• saluta
• salut
• săruta

Usage notes

The same spelling is also the feminine of the adjective salutar “salutary”, given beside the noun in Antonescu's dictionary of 1875.^[14][1]

References

1. ^ a b c d e Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e f Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 2, 752
3. ^ a b c d e DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 973
4. ^ Marcu, Florin; Maneca, Constant (1986), Dicționar de neologisme, 3rd ed., București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. s.v. salutare
5. ^ a b c d Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 2, 751
6. ^ a b Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. salutá
7. ^ a b Marcu, Florin; Maneca, Constant (1986), Dicționar de neologisme, 3rd ed., București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. s.v. saluta
8. ^ a b c d e f Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. salutare
9. ^ a b Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 1151
10. ^ a b c d Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 4, 8
11. ^ a b c Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. salutare
12. ^ Pontbriant, Raoul de (1862), Dictiunaru romano-francesu, Bucuresci: A. Ulrich / Göttingen: Dieterich, p. 646
13. ^ Șăineanu, Lazăr (1929), Dicționar universal al limbei române, 6th ed., Craiova: Scrisul Românesc, p. 1, 561
14. ^ Antonescu, G. M. (1875), Dictionariu romanu-francesu, Bucuresci: Typografia Curții (Lucrători Associați), p. 275