posibilitate

Forms

posibilitate f (plural posibilități)^[1]

Etymology

It is borrowed from French possibilité, with Latin possibilitās as a second source in MDA2, the DLR, DEX 2009, MDN and NODEX.^{[2][3][4][5][6]} DN only compares the Latin word, Scriban derives it from the Latin word alone, and Wiktionary from the French one.^[7][8][1]

The French word continues Old French possibilité, a borrowing from the Latin one.^[1] The Latin word is formed from possibilis (“possible”) with the suffix -tās;^[1] it is a post-classical word for the ability to do something, possibility or power.^[9]

Earliest recorded meaning

MDA2 and the DLR take the first record from the text they cite as Mag. ist. (volume 1, page 196), where it already means the fact of being possible: „posibilitatea d-a forma în Turcia un stat creștin” “the possibility of forming a Christian state in Turkey”.^[3][2]

Semantic evolution

Costinescu's dictionary of 1870 still explains possibilitate with the older native word putință and the French possibilité.^[10] The sense “a means of doing something” and the plural use for qualities that can still develop came next to the first sense, and DEX 2009 counts posibilități materiale “material means” as money for living.^[4][11] DN adds a philosophical sense: the category of the tendencies that lead to a new phenomenon, the objective premises of a future reality.^[7]

Timeline

• 1870 – possibilitate in Costinescu's dictionary, explained as putință.^[10]
• 1875 – possibilitate beside French possibilité in Antonescu's dictionary.^[12]
• 1886 – posibilitate in the modern spelling in Barcianu's dictionary.^[13]
• 1929 – Șăineanu defines it as the character of what is possible.^[14]
• 1939 – Scriban defines it as the quality of being possible.^[8]

Meanings

Noun

1. The fact of being possible; what can happen and may become reality.^[4][2]
2. A means or way of doing something; opportunity: posibilități materiale “material means, money”;^[4][5] în măsura posibilităților “as far as possible”.^[4][5]
3. (in the plural) Qualities or potential that can still develop: o elevă cu posibilități.^[4][5]
4. (philosophy) The category of the tendencies that lead to a new phenomenon.^[7]

Related words

• posibil
• putință

References

1. ^ a b c d Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 2, 480
3. ^ a b Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. posibilitate
4. ^ a b c d e f DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 853
5. ^ a b c d Marcu, Florin (2000), Marele dicționar de neologisme, București: Saeculum Vizual, p. s.v. posibilitate
6. ^ Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. posibilitate
7. ^ a b c Marcu, Florin; Maneca, Constant (1986), Dicționar de neologisme, 3rd ed., București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. s.v. posibilitate
8. ^ a b Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 1022
9. ^ Lewis, Charlton T.; Short, Charles (1879), A Latin Dictionary, Oxford: Clarendon Press
10. ^ a b Costinescu, Ion (1870), Vocabularu romano-francesu, 2 vols., Bucuresci, p. 2, 324
11. ^ Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 3, 512
12. ^ Antonescu, G. M. (1875), Dictionariu romanu-francesu, Bucuresci: Typografia Curții (Lucrători Associați), p. 237
13. ^ Barcianu, Sava Popovici (1886), Dicționar român-germân și germân-român, revised by D. P. Barcianu, part I: român-germân, Sibiu: Institut tipografic, p. 492
14. ^ Șăineanu, Lazăr (1929), Dicționar universal al limbei române, 6th ed., Craiova: Scrisul Românesc, p. 499