Etymologically

Etymology and origin of the Romanian word mira

Confidence
Established
Formation
Inherited
First attested
c. 1500–1520 Psaltirea Hurmuzaki More words from the 15th century
Inherited from
Latin miror
Ultimate origin
Latin mīrus
Etymology tree
inherited borrowed derived
Latin mīrus
Italian mi
Latin mīror
Italian mirare
Romanian mira
Spanish mirar
From the same root
Latin mire ← mīrus
Latin mīrificus ← mīrus
English mirage ← mīror
Latin admīror ← mīror
Latin demiror ← mīror
Latin mīrābilis ← mīror
Latin mīrāculum ← mīror
Latin mīrātor ← mīror

Forms

a mira (third-person singular present miră, past participle mirat); first conjugation, usually reflexive (a se mira).[1][2] Moldavian and Banat speech has the variant miera: „Mă mier că dumneta nu-mi scrii nimică” “I am surprised that you write me nothing” in Kogălniceanu.[3][4]

Etymology

It is inherited from Latin mīror (“to wonder, be amazed”), in the popular active form mirāre that replaced the deponent.[4][2][5][6][1] The Latin verb is formed on mīrus (“astonishing, remarkable”).[1][7]

It survives in all four branches: Aromanian njir, Megleno-Romanian mir and Istro-Romanian mir.[4][8][9] Its Romance cognates are Italian mirare, French mirer, Occitan mirar, Catalan mirar, Spanish mirar and Portuguese mirar, and Albanian mërej has been compared.[4][6] Only Romanian kept the sense “to be amazed”; the other languages developed “to look at, observe” from “to look at with admiration”.[10]

Pușcariu explained the reflexive use by a crossing with the Slavonic verb for “to wonder”, which Ciorănescu finds unnecessary, comparing Spanish admirarse.[4] Graur's derivation of the variant miera from a Latin form with /e/ is doubtful to Ciorănescu;[4][10] Candrea and Densusianu explained it as a blend of the forms stressed on the root and those stressed on the ending.[4][10]

Earliest recorded meaning

The first record is in the Psaltirea Hurmuzaki of the early 16th century: „Aceia așea mirară-se” “they marvelled so”.[5][3] The Codicele Voronețean has „Frații miei, nu vă mirareți” “My brothers, marvel not”.[3]

Semantic evolution

The core sense since the 16th century is to be surprised or puzzled: in Coresi's Gospel the disciples „se mirară că cu muiarea grăiia” “marvelled that he talked with the woman”.[3][11] The old language also used it for “not to know what to do”: „stau de mă mir ce voi face” in Antim.[11] MDA2 lists further old senses, “to be anxious” and “to fear”, and a regional one, “to look at closely”.[5] In Transylvania it can mean “to see to, take care of”.[4][1]

The impersonal phrases te miri cine, te miri ce, te miri unde and te miri cum (“who knows who, what, where, how”) became indefinite expressions.[2][11]

Timeline

  • c. 1500–1520 – mirară-se in the Psaltirea Hurmuzaki, the first record.[5][3]
  • c. 1563–1583 – nu vă mirareți in the Codicele Voronețean.[3]
  • c. 1618 – „Nu iaste a să mira” “it is no wonder” in a manuscript printed by Gaster.[11][3]
  • 1688 – mirară in the Bucharest Bible.[12]

Meanings

Verb

  1. (reflexive and transitive) To be surprised or puzzled; to surprise, astonish: Mă mir că n-a venit nimeni.[2][13][1]
  2. (reflexive) To show one's surprise or admiration.[2]
  3. (reflexive) To wonder, ask oneself.[2][1]
  4. (regional, Transylvania) To see to, take care of.[4][1]

Word family

  • mirăzenie
  • mirare

Usage notes

Te miri ce means “a trifle” and te miri cine “a nobody”;[2] mă miram eu să nu… means “I was sure that…”.[2] DEX records a separate obsolete verb mira (present mirez), “to look at oneself as in a mirror”, a Gallicism taken from French mirer used by Alecsandri and Asachi.[2][3]

References

  1. ^ a b c d e f g Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
  2. ^ a b c d e f g h i DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 659
  3. ^ a b c d e f g h Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. mira
  4. ^ a b c d e f g h i Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. mira
  5. ^ a b c d Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 2, 22
  6. ^ a b Meyer-Lübke, Wilhelm (1935), Romanisches etymologisches Wörterbuch, 3rd ed., Heidelberg: Winter, p. 5603
  7. ^ Glare, P. G. W., ed. (2012), Oxford Latin Dictionary, 2nd ed., Oxford: Oxford University Press
  8. ^ Papahagi, Tache (1963), Dicționarul dialectului aromân, general și etimologic, București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 798
  9. ^ Capidan, Theodor (1935), Meglenoromânii III: Dicționar meglenoromân, București: Academia Română, p. 191
  10. ^ a b c Candrea, I.-A.; Densusianu, Ov. (1907–1914), Dicționarul etimologic al limbii române: elementele latine (A–Putea), București, p. s.v. mira
  11. ^ a b c d Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. mira
  12. ^ Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a ceii vechi și a ceii noao leage, București, 1688 (ed. 1988, tricentennial edition), p. Mt 7:28
  13. ^ Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. mira

Related etymologies

  • bun · also from Latin
  • unde · also from Latin
  • veni · also from Latin
  • noi · also from Latin
  • bine · also from Latin
  • un · also from Latin
  • și · also from Latin
  • sta · also from Latin
Cite this entry

“Mira.” Etymologically, 11 Nov. 2026, etymologically.com/ro/mira. Accessed 12 Nov. 2026.

Last edited on . ·