Etymology and origin of the Romanian word infractor
- Confidence
- Established
- Formation
- Borrowing
- First attested
- 1870 Costinescu's dictionary More words from the 19th century
- Borrowed from
- French infracteur
- Ultimate origin
- Latin infractor
Forms
infractor m (plural infractori)[1]
Etymology
It is borrowed from French infracteur.[1][2] DEX, MDN, DILF and NODEX add borrowed from Latin infractor as a second source, Scriban gives the Latin word alone, and DA calls it a neologism after French, glossing the Latin word as “breaker”.[3][4][5][6][7][8] It belongs with infracțiune “offence”: Scriban defines it as one who commits an offence.[7]
Earliest recorded meaning
Costinescu's dictionary of 1870 has infractorŭ as a breaker of laws, one who violates a law or a treaty, glossed with French infracteur.[9] MDA2 dates it only from DA (1913).[2]
Semantic evolution
The first sense was broad: DA defines it as one who breaks an undertaking, a rule, a law or a treaty.[8][9] Later dictionaries narrow it to the legal sense, a person who has committed an offence.[10][3] NODEX gives delincvent as a synonym.[6]
Timeline
- 1870 – infractorŭ “breaker of laws” in Costinescu.[9]
- 1875 – in Antonescu's Romanian–French dictionary.[11]
- 1913 – in DA, MDA2's first record.[2]
Meanings
Noun
- An offender, a criminal: a person who has committed an offence.[3][2][1]
- (dated) One who breaks an undertaking, a rule, a law or a treaty.[8]
Related words
Usage notes
The feminine is infractoare.[3]
References
- ^ a b c Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
- ^ a b c d Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 1136
- ^ a b c d DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 507
- ^ Marcu, Florin (2000), Marele dicționar de neologisme, București: Saeculum Vizual, p. s.v. infractor
- ^ Costăchescu, Adriana; Dincă, Daniela; Dragoste, Ramona; Popescu, Mihaela; Scurtu, Gabriela (2009–2010), Dicționar de împrumuturi lexicale din limba franceză (DILF), 2 vols., Craiova: Universitaria, p. s.v. infractor
- ^ a b Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. infractor
- ^ a b Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 640
- ^ a b c Academia Română (1913–1949), Dicționarul limbii române (DA), ed. Sextil Pușcariu, tom I (A–B, C, D–De) and tom II (F–I, J–Lojniță), București: Socec / Universul / Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului; page scans at cflr-scans.solirom.ro, p. s.v. infractor
- ^ a b c Costinescu, Ion (1870), Vocabularu romano-francesu, 2 vols., Bucuresci, p. 1, 547
- ^ Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 2, 517
- ^ Antonescu, G. M. (1875), Dictionariu romanu-francesu, Bucuresci: Typografia Curții (Lucrători Associați), p. 141
Related etymologies
Cite this entry
“Infractor.” Etymologically, 12 Nov. 2026, etymologically.com/ro/infractor. Accessed 12 Nov. 2026.
Last edited on . ·