aplecăciune

Forms

aplecăciune f (plural aplecăciuni)^[1]

Etymology

It is formed from Romanian apleca + -ciune.^[2][3][1][4] The DA thought it a coinage of Țichindeal that never entered the common language.^[3] Wiktionary compares Latin applicātiō and calls it a doublet of aplicație.^[1] The verb apleca is from Latin applicō.^[5]

Earliest recorded meaning

DELR dates the first record to 1799, in Iorgovici, with the sense “inclination, disposition; bow”.^[5] The DA's quotations are from Țichindeal: people „au de tot feliul de aplecăciuni” “have all kinds of inclinations”.^[3]

Semantic evolution

Both senses follow those of the verb: an inclination of the mind and a bodily bow, the same as plecăciune; Țichindeal has „cu mare aplecăciune” “with a deep bow”.^[3][2] The word fell out of use and is now marked archaic.^[2][4]

Timeline

• 1799 – Iorgovici, the first record.^[5]
• 1931 – CADE records it with Țichindeal's quotation.^[6]

Meanings

Noun

1. (archaic) inclination, natural disposition, liking for something; the same as aplecare.^[2][3][6]
2. (archaic) A bow, prostration.^[2][3]

Related words

• plecăciune
• aplicație

References

1. ^ a b c Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 80
3. ^ a b c d e f Academia Română (1913–1949), Dicționarul limbii române (DA), ed. Sextil Pușcariu, tom I (A–B, C, D–De) and tom II (F–I, J–Lojniță), București: Socec / Universul / Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului; page scans at cflr-scans.solirom.ro, p. s.v. aplecăciune
4. ^ a b Academia Republicii Populare Romîne (1958), Dicționarul limbii romîne moderne, București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 35
5. ^ a b c Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2011–), Dicționarul etimologic al limbii române (DELR), vol. I: A–B (2011), vol. II: C (2015–2018), București: Editura Academiei Române; continued online at delr.lingv.ro, p. s.v. apleca
6. ^ a b Candrea, I.-A.; Adamescu, Gh. (1926–1931), Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, București: Cartea Românească, p. s.v. aplecăciune