fericit

Forms

fericit m or n (feminine singular fericită, masculine plural fericiți, feminine/neuter plural fericite)^[1]

Etymology

Used as an adjective, it is the past participle from Romanian ferici (“to make happy”).^[2][3][1][4] The verb is formed on ferice “happy”, which continues Latin fēlīx (“happy, fortunate”).^[5][6][2] Cihac compares Italian felice, Spanish feliz and Portuguese feliz, noting that French has no inherited adjective of this kind either.^[7]

Earliest recorded meaning

Coresi's Evanghelie cu învățătură (1581) has the first record: „întru împărățiea lui ceea nesfârșită și fericită” “into his endless and blessed kingdom”.^[2][3][4] The sense there is “blissful, blessed”, of the life to come.^[3]

Semantic evolution

In the old religious texts the word renders “blessed”: the 1688 Bible opens the Psalms with „Fericit omul carele n-au mers în sfatul necuraților” “blessed is the man that walketh not in the counsel of the ungodly”.^[4][8] The 17th-century Slavonic–Romanian lexicons use it for Slavonic блаженный “blessed”.^[9] Like Latin beatus, it became a title of the dead, above all of holy men, church fathers and patriarchs: fericitul Pavel “the blessed Paul”, fericitul întru amintire “of blessed memory”.^[4][3][10] From this comes the modern church sense “beatified, Blessed”.^[5]

The everyday sense “happy, content” is common from Cantemir and the 19th-century poets on: Eminescu, Alecsandri and Coșbuc use it.^[3] The sense “bringing happiness; favourable, lucky” (întâmplare fericită “a lucky chance”) runs alongside it.^[3][11]

Timeline

• 1581 – fericită “blessed” in Coresi's Evanghelie cu învățătură, the first record.^[2][4]
• 1589 – fericită and fericiți in the psalter of 1589.^[12]
• 1649 – in Mardarie's Slavonic–Romanian lexicon, glossing блаженный.^[9]
• 1688 – Fericit omul “blessed is the man” in the Bucharest Bible.^[8]
• 1801 – Klein's dictionary glosses it with Latin felix, beatus.^[13]
• 1825 – the Lexicon de la Buda gives fericitu “happy, blessed, fortunate”.^[14]

Meanings

Adjective

1. happy, content: in a state of full contentment of mind; often as a noun.^[5][2] Copiii erau fericiți la mare.^[5][2]
2. Bringing happiness; favourable, lucky: o alegere fericită.^[5][2]

Noun

1. Blessed: the first degree of sainthood, granted by a synod or by the pope (beatification).^[5][2]

Word family

• nefericit

Related words

• ferici
• ferice
• fericire
• Latin fēlīx

References

1. ^ a b c Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e f g h Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 895
3. ^ a b c d e f Academia Română (1913–1949), Dicționarul limbii române (DA), ed. Sextil Pușcariu, tom I (A–B, C, D–De) and tom II (F–I, J–Lojniță), București: Socec / Universul / Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului; page scans at cflr-scans.solirom.ro, p. s.v. fericit
4. ^ a b c d e Tiktin, Hariton (2000–2005), Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3rd ed., revised by Paul Miron and Elsa Lüder, 3 vols., Cluj-Napoca: Clusium, p. s.v. fericit
5. ^ a b c d e f DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 389
6. ^ Ciorănescu, Alexandru (1958–1966), Diccionario etimológico rumano, La Laguna: Universidad de La Laguna (Romanian ed.: Dicționarul etimologic al limbii române, București: Saeculum, 2001), p. s.v. ferice
7. ^ Cihac, A. de (1870), Dictionnaire d'étymologie daco-romane I: Éléments latins comparés avec les autres langues romanes, Frankfurt am Main, p. 91
8. ^ a b Biblia, adecă Dumnezeiasca Scriptură a ceii vechi și a ceii noao leage, București, 1688 (ed. 1988, tricentennial edition), p. Ps 1:1
9. ^ a b Ungureanu, Mădălina; Gînsac, Ana-Maria; Moruz, Alexandru (eds.), eRomLex: The First Romanian Bilingual Dictionaries (17th century), Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, https://scriptadacoromanica.ro, p. s.v. fericit
10. ^ Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 502
11. ^ Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 2, 278
12. ^ Gînsac, Ana-Maria; Ungureanu, Mădălina; Moruz, Alexandru et al., roPsalt: Re-evaluating the Sixteenth Century Romanian Psalters (aligned corpus), Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, https://scriptadacoromanica.ro, p. Ps 32:12
13. ^ Gáldi, László (ed.) (1944), Samuel Klein: Dictionarium valachico-latinum. Primul dicționar al limbii române, Budapest: Királyi Magyar Pázmány Péter Tudományegyetemi Román Intézet (Klein's dictionary of 1801, with Gáldi's etymological study), p. 360
14. ^ Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemțescu quare de mai mulți autori, în cursul a trideci și mai multor ani s-au lucrat (1825), Buda: Typographia Universității (the Lexicon of Buda, ed. Petru Maior et al.), p. 216