esențial

Forms

esențial m or n (feminine singular esențială, masculine plural esențiali, feminine/neuter plural esențiale)^[1]

Etymology

It is a neologism, borrowed from Late Latin essentiālis, with Italian essenziale and French essentiel beside it as DELR and MDA2 name them; the DEX and Wiktionary give French and Latin.^[2][3][4][1] Scriban took it from Latin alone.^[5]

The Late Latin adjective is formed on essentia (“essence”).^[1] The noun was made on a hypothetical participle of sum (“to be”), as a philosophical calque of Ancient Greek οὐσία (ousía).^[2][1] The French adjective is a learned borrowing of it.^[1]

Earliest recorded meaning

The first record, esențiale, is in Paul Iorgovici's Observații de limba rumânească (Buda, 1799), in a list of neologisms he proposed for the language.^[2][3] It appears again in 1818, in the preface of a manual by Mihuț.^[2]

Semantic evolution

From the philosophical sense, belonging to the essence or nature of a thing, the adjective passed to “indispensable” and “most important, fundamental”.^[2][6][4] Negulici's dictionary of 1848 already has both, with the noun use esențialul “the main thing”;^[6][7] Costinescu (1870) gives esențialul unei afaceri “the essential point of a matter”.^[6][7] Old variants are esencial and, rarely, esințial.^[2][3] MDA2 records the medical phrase maladie esențială, a disease with no apparent outside cause, and DELR ulei esențial “essential oil”.^[3][2] The words formed on it, esențialism, esențialist, esențialitate and esențializa, were borrowed from French, one of them also from Italian, between 1869 and 1931.^[2]

Timeline

• 1799 – esențiale in Iorgovici's list of proposed neologisms, the first record.^[2][3]
• 1818 – in the preface of Mihuț's manual.^[2]
• 1848 – esențial and the noun esențialul in Negulici's dictionary.^[6]
• 1869 – esențialitate.^[2]
• 1906 – esențialism.^[2]
• 1926 – the verb esențializa.^[2]

Meanings

Adjective

1. Forming the most important part of a matter or thing; fundamental, principal, of the first order.^[4][8]
2. Belonging to the essence or inner nature of a thing.^[4][3]
3. (chemistry) In ulei esențial, an essential oil.^[2]

Noun

1. (neuter, with the article) esențialul: the main point, the essence of something.^[2][9]

Related words

• esență
• esențialism
• esențializa
• Latin essentia

References

1. ^ a b c d e f g Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2011–), Dicționarul etimologic al limbii române (DELR), vol. I: A–B (2011), vol. II: C (2015–2018), București: Editura Academiei Române; continued online at delr.lingv.ro, p. s.v. esență
3. ^ a b c d e f Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 832
4. ^ a b c d DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 360
5. ^ Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 475
6. ^ a b c d Negulici, I. D. (1848), Vocabular romînesc de toate vorbele streine întroduse pînă acum în limba romînească și de toate cuvintele ce s-ar mai putea introduce încă, București
7. ^ a b Costinescu, Ion (1870), Vocabularu romano-francesu, 2 vols., Bucuresci, p. 1, 396
8. ^ Costăchescu, Adriana; Dincă, Daniela; Dragoste, Ramona; Popescu, Mihaela; Scurtu, Gabriela (2009–2010), Dicționar de împrumuturi lexicale din limba franceză (DILF), 2 vols., Craiova: Universitaria
9. ^ Candrea, I.-A.; Adamescu, Gh. (1926–1931), Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească”, București: Cartea Românească