permanent

Forms

permanent m or n (feminine singular permanentă, masculine plural permanenți, feminine/neuter plural permanente)^[1] Regional pronunciations are părmanent and pirmanent.^[2]

Etymology

It is borrowed from French permanent.^[3][2][4][1] MDN names Latin permanēns beside the French word, and DN compares permaneō (“to remain throughout”).^[5][6] Scriban derives it from the Latin participle alone.^[7]

The French adjective was borrowed from Latin in the 14th century; the Latin participle belongs to a verb formed from per- and maneō (“to stay”).^[8] Graur places it in the family of the Latin verb, beside inherited rămâne from remaneō.^[9]

Earliest recorded meaning

The first record is in Negulici's 1848 vocabulary of loanwords, which explains it as stable, steadfast and lasting without end.^[2][10]

Semantic evolution

The general sense “lasting, uninterrupted” came first.^[10][4] In the 19th century it was used for a standing army: Bălcescu wrote that the Romanian army had been the first armată permanentă in Europe, and Alecsandri set the territorial army against the permanent one.^[11] Scriban adds fortificațiune permanentă, a fortification built to last.^[7]

Later senses describe bodies that work without a break for a set time (comisie permanentă), employees on the permanent staff, and the permanent wave of the hair, ondulație permanentă, also used as a neuter noun permanent.^[3][2] The adverb permanent means “all the time”.^[4][1]

Timeline

• 1848 – the first record, in Negulici's vocabulary of neologisms.^[2][10]
• 1870 – Costinescu's dictionary has permanentu “stable, durable”.^[12]
• 1886 – Barcianu glosses it with German “bleibend, fortdauernd”.^[13]
• 1939 – Scriban records armată permanentă and fortificațiune permanentă.^[7]

Meanings

Adjective

1. permanent, lasting: existing or going on for a long time or always, without change or interruption; constant: Bolnavul are nevoie de supraveghere permanentă.^[3][2]
2. Working without a break for a set period: comisie permanentă “standing committee”.^[3][2]
3. Of employees: on the permanent staff of a firm or institution.^[3][2]
4. armată permanentă: a standing army, kept up by regular recruitment.^[3][11]
5. ondulație permanentă: a perm, a hair wave made to last.^[3][2]

Noun

1. A perm; hair waved by this process.^[14][3]

Adverb

1. permanently, all the time: Lucrează permanent la țară.^[4][1]

Related words

• rămâne
• Latin permaneō

References

1. ^ a b c d e Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e f g h i Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 2, 351
3. ^ a b c d e f g h DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 805
4. ^ a b c d Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. permanent
5. ^ Marcu, Florin (2000), Marele dicționar de neologisme, București: Saeculum Vizual, p. s.v. permanent
6. ^ Marcu, Florin; Maneca, Constant (1986), Dicționar de neologisme, 3rd ed., București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. s.v. permanent
7. ^ a b c Scriban, August (1939), Dicționaru limbii românești (etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Iași: Presa Bună, p. 967
8. ^ Rey, Alain, ed. (1992), Dictionnaire historique de la langue française, Paris: Le Robert
9. ^ Graur, Alexandru (1980), Cuvinte înrudite, București: Editura Științifică și Enciclopedică, p. s.v. permanent
10. ^ a b c Negulici, I. D. (1848), Vocabular romînesc de toate vorbele streine întroduse pînă acum în limba romînească și de toate cuvintele ce s-ar mai putea introduce încă, București, p. s.v. permanent
11. ^ a b Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 3, 389
12. ^ Costinescu, Ion (1870), Vocabularu romano-francesu, 2 vols., Bucuresci, p. 2, 279
13. ^ Barcianu, Sava Popovici (1886), Dicționar român-germân și germân-român, revised by D. P. Barcianu, part I: român-germân, Sibiu: Institut tipografic, p. 470
14. ^ Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. permanent