menționa

Forms

menționa (third-person singular present menționează, past participle menționat) 1st conjugation^[1]

Etymology

It is borrowed from French mentionner.^{[2][3][4][5][1]} The French verb is derived from mention.^[1] A rare older variant spelled ⟨mențiuna⟩ was shaped by association with the noun mențiune.^[4][3]

Earliest recorded meaning

The first record is in Hasdeu's Istoria critică a românilor (1875): „Scriptele și actele posterioare menționează mai multe diplome” “the later writings and acts mention several charters”.^[4][3]

Semantic evolution

From the sense of pointing something out, in speech or writing, it developed the weaker sense of mentioning in passing, close to pomeni and aminti.^[3][2] A third sense is to record something expressly, to specify.^[3][6] NODEX also records the sense of honouring someone with a mention.^[7]

Timeline

• 1875 – the first record, in Hasdeu's Istoria critică a românilor.^[3][4]
• 1929 – Șăineanu defines it as “to make a mention”.^[8]

Meanings

Verb

1. To point out or mention something, in speech or writing; to pomeni, to recall in passing.^[2][3]
2. To specify, to record expressly.^[2][3]
3. To honour someone with a mention.^[7]

Related words

• mențiune

Usage notes

The ⟨ți⟩ is pronounced as a separate syllable before ⟨o⟩: -ți-o-.^[2][5]

References

1. ^ a b c Wiktionary, the free dictionary, https://en.wiktionary.org
2. ^ a b c d e DEX (2009), Dicționarul explicativ al limbii române [Explanatory dictionary of the Romanian language], Bucharest: Editura Univers Enciclopedic, p. 641
3. ^ a b c d e f g h Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2010), Micul dicționar academic, 2nd ed., 4 vols., București: Univers Enciclopedic Gold, p. 1, 1488
4. ^ a b c d Academia Română (1965–2010), Dicționarul limbii române (DLR), serie nouă, tom I–XIX, București: Editura Academiei Române, p. s.v. menționa
5. ^ a b Marcu, Florin; Maneca, Constant (1986), Dicționar de neologisme, 3rd ed., București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, p. s.v. menționa
6. ^ Macrea, Dimitrie; Petrovici, Emil (coord.) (1955–1957), Dicționarul limbii romîne literare contemporane, 4 vols., București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne, p. 3, 57
7. ^ a b Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” (2002), Noul dicționar explicativ al limbii române, București: Litera Internațional, p. s.v. menționa
8. ^ Șăineanu, Lazăr (1929), Dicționar universal al limbei române, 6th ed., Craiova: Scrisul Românesc, p. 394